Centenarul Independenței Pindului: Cum au sfidat aromânii dominația greacă în 1917

Pe 29 august 1917, la Samarina, liderii aromânilor din Munții Pindului au proclamat independența față de administrația greacă, cerând protecția Italiei și formând un comitet de conducere compus din șapte persoane.

O proclamație istorică, în plin haos din Balcani

Retragerea forțelor italiene din Masivul Pind, în contextul presiunilor exercitate de guvernul grec condus de Elefterios Venizelos asupra comandamentului italian, a creat un vid de putere în regiune. În această situație tensionată, notabilitățile aromâne au decis să ia soarta comunității în propriile mâini: la 29 august, au declarat independența Pindului și au cerut oficial ca zona să fie plasată sub protectoratul Italiei.

Comitetul provizoriu, format din doctorul Demetru Diamandi, Ianaculi Dabura, Mihali Teguiani, Tache Nibi, Zicu Araia, Alcibiade Diamandi și Sterie Caragiani, a trimis o scrisoare comisarului general italian de la Ianina, Francesco Fazzi. În mesaj, aceștia denunțau „noua ocupație grecească” începută la Abela prin acte de abuz de putere și represalii, subliniind că populația românească din Pind s-a ridicat ca un singur om, proclamând independența sub protecția Italiei.

Alarmă timpurie și reacția diplomației

Primele semnale de neliniște au apărut încă din 7 iulie 1917, când consulul italian Nuvolari transmitea la Roma despre primirea călduroasă făcută de aromâni trupelor italiene, dar și despre temerea că, odată revenită zona sub control grecesc, aceștia vor fi supuși represaliilor. El cerea autorităților italiene să garanteze protecția aromânilor.

Totuși, odată cu schimbarea directivelor de la Roma, Italia a decis să abandoneze regiunea. Consulul italian solicita chiar stoparea acțiunilor politice ale aromânilor, pentru a nu tensiona și mai mult situația.

La rândul său, consulul român Mincu a evaluat pericolul la care ar fi fost expuse comunitățile aromâne dacă s-ar fi opus reinstaurării administrației militare grecești. El a îndemnat la prudență, asigurându-i pe localnici că autoritățile elene au dat garanții de intenții pașnice.

Represalii și exil forțat: aromânii între promisiuni și realitate

După retragerea italienilor din Epirul de Sud, situația aromânilor implicați în proclamarea independenței s-a agravat rapid. Consulul român a obținut, prin diplomații italieni, garanții formale din partea guvernului elen că nu vor exista represalii, iar emisari diplomatici italieni urmau să monitorizeze principalele localități aromâne din Pind. Chiar premierul Venizelos a promis că nimeni nu va avea de suferit.

Însă la 7 septembrie 1917, trupele grecești au intrat în Samarina și au declanșat represalii, ignorând promisiunea de amnistie generală. Aromânii care s-au refugiat nu au mai putut reveni niciodată în satele lor. Alcibiade Diamandi, împreună cu alți notabili pindeni, a rămas la Arghirocastro, în Albania, încercând să formeze o delegație albano-aromână care să susțină în plan internațional autonomia regiunii.

Independența Pindului, deși simbolică și de scurtă durată, a rămas o dovadă puternică a luptei aromânilor pentru identitate și recunoaștere. Istoria lor ridică și astăzi întrebarea: câte alte comunități mici sunt sacrificate pe altarul marilor interese geopolitice?