Arbitrajul de la Viena: România obligată în cinci minute să cedeze Ardealul de Nord
România a fost forțată, sub amenințarea Germaniei și Italiei, să cedeze Ardealul de Nord în doar cinci minute, în urma arbitrajului de la Viena, eveniment care a deschis un capitol sumbru pentru populația românească.
Santajul din hotelul Belvedere: cinci minute pentru o țară întreagă
La Viena, în salonul hotelului Belvedere, Paul Otto Schmidt a citit delegațiilor română și maghiară textul arbitrajului, redactat în germană și italiană. Documentul stipula că noua frontieră dintre România și Ungaria urma să fie cea de pe harta anexată, iar detaliile delimitării pe teren vor fi stabilite de o comisie comună. Teritoriul cedat trebuia evacuat de trupele române în 14 zile și predat „în starea de ordine cuvenită”, sub supravegherea strictă a guvernelor de la București și Budapesta, pentru a se asigura „liniștea și ordinea”.
Cetățenii români din zona cedată primeau automat cetățenia ungară, dar puteau opta pentru cea română în șase luni și aveau la dispoziție un an să se întoarcă în România, cu bunurile mobile și sumele obținute din vânzarea proprietăților. În caz de imposibilitate de valorificare a averii imobiliare, Ungaria trebuia să-i despăgubească. Românii de origine maghiară care nu locuiau în teritoriul cedat puteau opta pentru cetățenia maghiară în același termen, beneficiind de aceleași drepturi. Neînțelegerile privind aplicarea arbitrajului urmau să fie soluționate direct de guvernele român și maghiar; în caz contrar, decizia finală revenea Germaniei și Italiei.
Drama delegației române: leșinul lui Manoilescu și presiunea Axei
Consiliul de Coroană, convocat la București în noaptea de 29 spre 30 august, a dezbătut ultimatumul primit de la Berlin și Roma. 21 de membri au votat pentru acceptarea arbitrajului, în timp ce C.I.C. Brătianu, Ion Mihalache, Mihail Popovici, Victor Iamandi, Victor Antonescu, A.C. Cuza, Arthur Văitoianu, dr. Constantin Angelescu, Silviu Dragomir și mitropolitul Nicolae Bălan s-au opus. Gheorghe Tătărescu a citit telegrama sosită de la Viena, în care Wilhelm Fabricius avertiza că Germania nu-și asumă nicio răspundere dacă nu se dă un răspuns în cinci minute.
În salonul hotelului Belvedere, când delegația română a văzut conturul hărții, Mihail Manoilescu a leșinat pe masă, după cum consemnează Galeazzo Ciano: Ungurii, văzând harta, nu mai pot de bucurie. Apoi, se aude un zgomot surd. Este vorba de Manoilescu, care s-a prăbușit pe masă leșinat. Medici, masaje, ulei camforat. Își revine în cele din urmă, dar acuză puternic lovitura. Revenit în simțiri, Manoilescu a semnat documentul fără să-l citească. Joachim von Ribbentrop i-a spus: Domnule ministru, nu trebuie să fiți descurajat; tot ce se întâmplă acum este spre binele României.
Durerea Ardealului: începutul tragediei și contextul european
După acest diktat, trupele horthyste au intrat în Cluj-Napoca, iar populația românească a devenit ținta atrocităților. Raoul Bossy a notat: Prin fraudă și surprindere, ca niște tâlhari în miez de codru, a fost vremelnic ucisă România Mare, mai întâi de Stalin, apoi de Hitler și Mussolini, prin uneltele lor Ribbentrop și Ciano. Galeazzo Ciano recunoștea entuziasmul maghiar la vederea noilor granițe, subliniind drama delegației române.
Diktatul de la Viena a însemnat nu doar pierderea unei părți din România Mare, ci și începutul unei perioade de suferință pentru românii din Ardealul de Nord, marcați de violențe și persecuții. Istoria a arătat că deciziile luate sub presiunea marilor puteri lasă răni adânci care nu se vindecă ușor, iar memoria acelor zile rămâne vie în conștiința națională.
